'Atunci când căpitanul nu te place...'
.
.
Când a sosit in 2003 la Roma, Alessandro Faiolhe Amantino Mancini, era un necunoscut pentru presa italiană.Sosind de la Atletico Mineiro, trecând şi pe la modesta Venezia, mijlocaşul ofensiv de 23 de ani nu reprezenta mare lucru pentru fanii romani.Mai mult, lucrurile s-au înrăutaţit, după ce s-a speculat că Amantino a fost poreclit după fostul atacant al lui Lazio, actualul antrenor al Interului, Roberto Mancini, lucru care nu l-a făcut prea popular printre fanii Romei.
Începuturile carierei
Mancini şi-a petrecut primii ani ai carierei sale la clubul brazilian, Belo Horizonte, unde a jucat pentru Atletico Mineiro, club la care s-a legitimat la vârsta de 19 ani.Cu doar două titluri naţionale câştigate, Atletico Mineiro, nu are aceeaşi reputaţie ca echipe precum Flamengo sau Sao Paolo, însă cu toate acestea clubul brazilian a dat jucători precum, campionul mondial din 1994, portarul Claudio Tafarel sau mai recent, mijocaşul celor de la Arsenal, Gilberto Silva.
După un sezon foarte bun cu Atletico Mineiro în 2001-2002, Mancini a atras interesul mai multor cluburi europene, printre care şi AS Roma.Multumită intuiţiei lui Franco Baldini, directorul tehnic al Romei la acel moment, Gialorossi au reuşit sa obţina semnătura lui Mancini.Iniţial, Roma a decis ca Mancini să meargă in Serie B, la Venezia, pentru a evolua adevăratul său potenţial.
Primul său sezon în fotbalul italian nu a fost unul strălucit.Brazilianul reuşind sa bifeze doar 13 meciuri, nereuşind să marcheze vreun gol.În decursul sezonului petrecut la Venezia a fost deseori criticat pentru stilul său şi pentru lipsa de motivaţie.
Succesul timpuriu la Roma
În ciuda unui început neconvingător în fotbalul italian, Fabio Capello a decis să-l aducă pe Mancini la Roma pentru sezonul 2003/2004, dându-i o sansă tânărului brazilian să se afirme.Încrederea şi intuiţia lui Capello au fost răsplătite, Amantino Mancini având un sezon senzaţional, jucând in 33 de meciuri şi marcând 8 goluri, inclusiv un gol spectaculos in derby-ul cu marea rivala, Lazio.Acest gol făcând din Mancini un erou peste noapte.
Cu toate acestea cea mai mare realizare a lui Mancini în primul său sezon la Roma a fost înlocuirea cu succes a unuia dintre cei mai titraţi jucători din istoria fotbalului, brazilianul Cafu, care a plecat la AC Milan.
Urcuşuri şi coborâsuri
După un debut extraordinar la Roma, au urmat două sezoane presărate cu urcuşuri si coborâşuri şi o serie de accidentări.Plecarea lui Capello in 2005 la Juventus l-a afectat destul de mult pe Mancini, clubul torinez făcând eforturi serioase să-l transfere pe brazilian.Este meritul noului antrenor al AS Romei, Luciano Spaletti, care s-a opus plecării lui Mancini, brazilianul reuşind în sezonul 2006-2007 să revină la forma de odinioară, reuşind să marcheze 8 goluri în 29 de meciuri.
A avut si un rol esenţial în parcursul european al Romei, reuşind să marcheze un gol senzaţional împotriva celor de la Olympique Lyon, în optimile Champions League.
Golul marcat împotriva celor de la Olympyque LyonCu toate acestea însă lipsa de inconstanţa s-a reflectat la echipa naţionala.Câştigarea Copa America în 2004, a fost fără discuţii cel mai important succes pentru Mancini la echipa naţionala, însă jucătorul Romei nu a reuşit sa-şi câştige un loc de titular, până acum bifând 13 prezenţe, fără să marcheze vreun gol.
Fotbalist modern
În ciuda inconstanţei şi a spiritului său de echipa contestabil, Amantino Mancini este fără îndoiala unul dintre cei mai valoroşi jucători din Europa.
Mancini face parte din grupul de elită a fotbaliştilor moderni care redefinesc rolurile si tacticile din fotbal.Tehnic, viteza incredibilă şi condiţie fizică de invidiat, Mancini poate juca ca extremă modernă, acoperind toata lungimea terenului, sau în spatele atacantului ca un mijocaş ofensiv.Reuşeşte să combine fineţea cu puterea, lucru care il face unul dintre cei mai curtaţi fotbalişti din Europa.
Va rămâne sau va pleca?
Ultimele două sezoane au fost pentru Mancini un amestec de performanţe formidabile, goluri senzaţionale cu speculaţii privind un eventual transfer şi accidentări repetate.
Fiind unul dintre cei mai curtaţi jucători din Europa, Mancini, a fost ofertat de Inter, Liverpool sau Real Madrid.În ciuda contractului său care expiră in 2009, speculaţiile privind un eventual transfer sunt întărite de relaţia tensionată pe care o are cu simbolul Gialorossi, căpitanul Francesco Totti şi cu fanii Romei.
Cel mai recent episod s-a petrecut după meciul cu Sporting Lisabona din Champions League, când fanii romani l-au huiduit, după ce s-a speculat faptul că Mancini va pleca la AC Milan în ianuarie.
Chiar dacă reuşeşte să impresioneze pe teren, Mancini nu este primul jucător care ar putea părăsi Roma pe uşa din spate, după ce nu au reuşit să fie pe placul "impăratului Romei", Francesco Totti.Pe lista victimelor celebre care au părăsit AS Roma după neinţelegeri cu Il Capitano sunt: Gabriel Batistuta, Antonio Cassano şi antrenorul Rudi Voeller.
1 comentarii:
Felicitari.
Multa bafta cu blogul :)
Trimiteți un comentariu