Voi încerca să postez pe blog doar opinii personale și lucruri interesante în ceea ce privește Campionatul European de fotbal care se desfășoară în această perioadă.Restu gasiti aici!Am deschis ochii în fotbal cu Hagi, însă am crescut cu Mutu, iar astăzi la 14 ani de la turneul memorabil făcut de Hagi, iată că avem un nou pretendent pentru coroana de “rege al fotbalului românesc”.
Momentul unei generații!Nevoia unui nou rege!
Am ratat o sansă unica, în fața campioanei mondiale, însă după mulți ani soarta este în mâinile noastre.Am trăit în această “grupa a morții”, însă este momentul să privim spre alte orizonturi, momentul unei generatii deseori condamnată, acești jucători având acum ocazia să iasă din umbra “generației de aur”.
A fost Hagi, acum Mutu? .. Fotbalul a arătat în meciul cu Italia încă o dată cât de ușor poți trece de la agonie la extaz, cum poți deveni demon când până atunci erai un înger.A ratat penalty-ul fericirii, acel moment fatidic, plin de concentrare, când refuzi să privești in ochii portarului.Există multe cuvinte prin care se poate descrie momentul executării loviturii de la 11 m, însă tensiunea este doar pe umerii executantului.Au ratat și alții, de la Baggio la Cristiano Ronaldo, însă Mutu nu a făcut decât să amâne momentul eliberării acestei generații.
S-au facut destule comparați între Hagi și Mutu.Fotbaliști diferiți în vremuri diferite? Se poate, însă fotbalul românesc are nevoie de un nou idol,de un nou rege.Să fie acela Mutu?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu